Options
Statistical indicators regarding dangerous chemical substances according to requirement of REACH Regulation
Date issued
2010
Abstract
Indicatorii de risc chimic calculaţi au evidenţiat riscul diferenţiat pe care substanţele chimice îl pot induce asupra lucrătorilor, consumatorilor sau mediului funcţie de proprietăţile lor fizico-chimice, de valorile expunerii şi ale toxicităţii corelate cu volumul de producţie şi numărul de utilizări pentru fiecare dintre substanţele evaluate.
Indicatorul de producţie evidenţiază faptul că la nivel naţional este predominantă producţia de substanţe chimice cu nivel mediu până la foarte redus de toxicitate, chiar dacă pe perioada analizată există variaţii cantitative de la an la an. Se remarcă scăderea producţiei de substanţe chimice care prezintă nivel ridicat de toxicitate pentru mediu în anii 2007, 2008.
Indicatorul consum aparent de substanţe chimice şi periculoase indică valori ale consum aparent situat sub valorile de producţie, pe tot intervalul analizat dar cu variaţii periodice funcţie de variaţiile înregistrate de producţie. Aceasta indică faptul că la nivelul României exporturile de substanţe chimice ocupă un loc important.
Valorile Indicatorului de transport transfrontalier evidenţiază menţinerea aproximativ constantă a volumului de substanţe chimice şi periculoase transportate peste graniţe pe toată perioada de timp analizată şi la nivelul tuturor substanţelor chimice selectate, indiferent de nivelul lor de periculozitate. Aceasta constanţă a volumului de substanţe transportate transfrontalier indică o echilibrare a nivelului importurilor şi exporturilor intra şi extra comunitare funcţie de nivelul producţiei, cu valori mai mari ale importurilor în anii cu producţie mai scăzută sau cu posibilităţi mai mari de export în anii cu nivel mai ridicat al producţiei de chimicale.
Din analiza Indicatorului de toxicitate efectuată pe clase de toxicitate se remarcă diferenţieri pe ani cu o scădere accentuată a indicatorului de toxicitate al substanţelor din clasa F, toxicitate faţă de
mediu, o scădere relativ mică a indicatorului de toxicitate pentru substanţele din clasele de toxicitate A, B, C, D dar şi cu o creştere pentru substanţele din clasa E de toxicitate. Aşa cum era de aşteptat nivelul cel mai ridicat al toxicităţii se regăseşte în rândul substanţelor din clasa A de toxicitate, clasă care include substanţele cancerigene, mutagene, cu efecte asupra reproducerii (CMR).
Pentru toţi indicatorii suplimentari calculaţi s-a efectuat o corelare a rezultatelor obţinute din investigaţia statistică efectuată la nivel naţional cu datele raportate de EUROSTAT la nivelul statelor UE (în anul 2003) constatându-se o bună concordanţă între valorile raportate.

Files
Loading...
Name
Publicatie Statistica la INS (1).pdf
Size
2.63 MB
Format
Adobe PDF
Checksum
(MD5):0600557eaa82489d9a2afd46f86f0cea